Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice

Monitorizăm integritatea persoanelor cu funcţii publice




Monitorizăm activitatea ANI

Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică

//...

Vicepreședintele de raion acuzat că și-ar fi falsificat diploma a fost achitat. ”Nu s-a constatat existența faptei infracțiunii”

Nicolai Ermurache, vicepreședintele raionului Căușeni, inculpat pentru că ar fi falsificat diploma de studii cu care s-a angajat la muncă la Întreprinderea ”Moldsilva”, a fost achitat. Acum două zile, la 18 decembrie 2019, Judecătoria Anenii-Noi, sediul Bender, a emis o sentință de achitare în care a notat că ”nu s-a constatat existența faptei infracțiunii”.  

Împotriva lui Nicolai Ermurache Inspectoratul de Poliție Bender a pornit un dosar penal la 4 aprilie 2018 în baza art. 361 al. 2 lit. b) - confecționarea, deținerea și folosirea unei diplome de studii false, la sesizarea directorului Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură ”Tighina”, Iurie Apostolachi. Ultimul ar fi descoperit că, în luna februarie 2016, Ermurache s-a angajat în funcția de șef al Ocolului Silvic Căinari prezentând o diplomă falsă, datată cu anul 2011, emisă de către Colegiul de Ecologie din Chișinău. Apostolachi a cerut, prin sesizare, Ministerului Educației să verifice autenticitatea diplomei, iar răspunsul a fost că un document cu seria respectivă a fost eliberat pe numele unei alte persoane.

Pe tot parcursul procesului, Ermurache a pledat nevinovat, spunând că nu a prezentat nimic la întreprindere, la angajare, în afară de buletinul de identitate. El a criticat de asemenea, faptul că ancheta a fost pornită în baza unei copii a pretinsei diplome, și nu în baza unui original (care ar fi fost falsificat). Nicolai Ermurache a afirmat, în instanță, că acesta ar fi un dosar fabricat, pe motive politice. De cealaltă parte, conducerea Întreprinderii susținea că el a prezentat acea diplomă la angajare, de pe ea s-a făcut o copie, iar originalul nu a rămas la întreprindere, întrucât așa e procedura – în dosar rămân doar copiile.

În sentința emisă la 18 decembrie 2019 Nicolai Ermurache este citat cu afirmația că diploma despre care se spune că ar fi fost falsă ar fi fost fabricată de către doi dintre colegii săi, care ar fi vrut să se răzbune.

Procurorul a cerut sancționarea lui Nicolai Ermurache cu o amendă în mărime de 500 de unități convenționale, ceea ce constituie 10 000 de lei.

”Cercetând probele acuzării sus menționate, instanța atestă că nu a fost dovedit faptul că Ermurache Nicolai a confecționat, deținut și folosit o diplomă de studii falsă. // Declaraţiile martorilor nominalizați nu pot fi considerate ca probe concludente şi utile în privința dovedirii săvârșirii infracțiunii, deoarece acestea nu indică la existența originalului diplomei”, a notat instanța în sentința de achitare.

Deocamdată nu se știe dacă procurorii vor ataca sentința la Curtea de Apel.

”Să fiu sincer, dacă urmărim parcursul acestui dosar, care a fost intentat nu în bază de probe, mi s-a dat calitate de bănuit în baza unei legi care nu mai exista (inițial, dosarul a fost pornit în baza unui articol declarat între timp neconstituțional de către Curtea Constituțională – n.r.), să ajungă acest dosar la procuratură și procuratura să recalifice fapta, apoi să ajungă în judecată… Eu sunt bucuros că instanța de judecată a dat semne de independență și poate că lucrul ăsta s-a întâmplat că este și un nou procuror în Republica Moldova, sunt primele scântei de libertate în justiție”.  Cât despre faptul că sentința nu este definitivă, Ermurache a comentat: ”Eu nu văd de ce ar fi necesar ca procuratura să conteste sentința, dar nu are decât, eu pledez în continuare nevinovat”.

Nicolai Ermurachi a fost ales, la 25 noiembrie 2019, vicepreședinte al raionului Căușeni. La alegerile locale din 20 octombrie 2019 el a candidat pe lista de consilieri a Blocului ACUM.   

Viorica Zaharia

Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
(0) comentarii
2019-12-20 23:15
Distribuie:

Adaugă Comentariu

Capcha, click for reload

Știri relevante:

Vicepreședinte de raion cu dosar penal pentru diplomă falsă. ”Aberații. Eu nu am prezentat nici o diplomă la angajare. E dosar fabricat”

Vicepreședinte de raion cu dosar penal pentru diplomă falsă. ”Aberații. Eu nu am prezentat nici o diplomă la angajare. E dosar fabricat”
Consilierul raional la Căușeni Nicolai Ermurache a fost ales, pe 25 noiembrie 2019, vicepreședinte al raionului, deși numele său figurează într-o cauză penală aflată pe rol la Judecătoria Anenii-Noi, sediul Bender. El este învinuit în baza art. 361 al. 2 lit. b) din Codul penal, fiindu-i incriminată confecționarea, deținerea și…//...
(0) comentarii
2019-12-12 10:06
Distribuie:

Top demnitari cu probleme

Iacob Stegărescu
Șef al Secției Construcții Telenești
Ilan Șor
Primar al orașului Orhei
Vasile Ozun
Primar al comunei Bogzești
Proiectul „www.moldovacurata.md - platformă on-line la tema integrităţii persoanelor cu funcţii publice” este realizat de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova
Copyright © 2013 Moldova Curată. Toate Drepturile rezervate.