![]() Comisia Naţională de Integritate (CNI) are drept obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate ale persoanelor care deţin o funcţie de demnitate publică //... |
Experți: Riscurile sporite de fraudă din domeniul achizițiilor publice așa și nu au fost eliminate![]() În domeniul achizițiilor publice există în continuare riscuri sporite de fraudare, comentează câțiva experți datele privind volumul licitațiilor publice contestate de către agenții economici. Dintr-un buget anual total de 10 miliarde de lei, cât se alocă în medie pentru achiziții publice, anul trecut au fost contestate proceduri în valoare 2,5 miliarde de lei. Din această sumă, prin deciziile Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor a fost stopată încheierea cu încălcarea legislației a contractelor de achiziții publice cu o valoare totală de peste 665 de milioane de lei. Asta arată raportul pentru anul 2018 al ANSC. Este un indicator înalt, dar trebuie luat în considerare și numărul procedurilor contestate
Nu toate autoritățile contractante respectă deciziile ANSC ”Domeniul achizițiilor publice este unul cu un risc sporit de fraudă, reiterăm acest fapt în fiecare raport de monitorizare, aducând și exemple concrete. Dacă analizăm ponderea numărului contestațiilor admise (integral sau parțial) de către ANSC, din numărul total al contestațiilor depuse, ne dăm seama că, în mai mult de jumătate din acele proceduri de achiziții publice, autoritatea contractantă a comis erori sau abuzuri”, subliniază Maria Covalciuc, expertă a Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER). Ea subliniază că o problemă stringentă în domeniu este faptul că unele autorități contractante consideră că pot să nu respecte deciziile ANSC de anulare a procedurii, atribuind contractul operatorului economic favorit, deși Art. 86, alin. (11) al Legii 131 prevede clar că „Decizia Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor este obligatorie pentru părți. ”Contractul de achiziţii publice încheiat cu nerespectarea deciziei Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor este lovit de nulitate absolută. Din păcate, sunt exemple când același operator economic contestă aceeași procedură de câteva ori, doar pentru că autoritatea contractantă nu respectă decizia ANSC, mai mult decât atât, uneori chiar atribuie contractul, deși procedura a fost anulată, prejudiciind, în mod vădit, bugetul public”, explică Maria Covalciuc. Multe proceduri defectuoase nici măcar nu sunt contestate
”Uneori, deși încălcările AC sunt evidente, contestația depusă nu este examinată, deoarece operatorul economic nu a respectat termenul prevăzut de lege. Să nu uităm însă că multe proceduri defectuoase nici măcar nu sunt contestate, prin urmare, contractele de achiziții publice sunt atribuite pe criterii subiective, însă Agenția Achiziții Publice nu mai are competențe de monitorizare ex-post, respectiv, actualmente, nicio altă instituție nu intervine pentru a stopa procedurile defectuoase, cu excepția ANSC”, mai subliniază experta. Dacă analizăm datele din raportul ANSC pentru 2018, constatăm că cea mai mare parte a contestațiilor depuse s-au referit la proceduri desfășurate în Municipiul Chișinău – 487 dintr-un total de 726. Capitala este urmată, la mare distanță, de Municipiul Bălți și autonomia găgăuză, cu câte 23 și 22 de contestații depuse. Topul autorităților contestate: Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate
Deseori, contestațiile tărăgănează procedurile de achiziții Funcționarul afirmă că deseori contestațiile periclitează activitatea Centrului. ”Sunt niște termene care trebuie respectate și contestațiile ne abat de la aceste limite temporale. Noi achiziționăm pentru sistemul de sănătate și sunt cazuri când anumite bunuri sunt necesare în regim de urgență, dar din cauza contestațiilor, noi suntem obligați să așteptăm decizia ANSC, după care poate fi depusă o altă contestație”. Constantin Nedelea a dat drept exemplu achiziționarea de endoproteze. Acestea au fost cumpărate abia la sfârșit de an din cauza nenumăratelor contestații depuse, motivul fiind faptul că nu există stabilit un standard pentru aceste produse. ”În cadrul CAPCS activează oameni și, desigur, este loc pentru erori. Pe de o parte este benefic faptul că există ANSC, dar pe de altă parte, când operatorii economic fac uz exagerat de aceste pârghii, tot nu este corect”, consideră specialistul de la CAPCS. Alte autorități pe care se plâng des agenții economic pentru faptul că nu ar organiza în mod corect achizițiile publice sunt Direcția Generală locativ comunală și amenajare, Agenția Servicii Publice, Colegiul de ingineri Strășeni, DETS Rîșcani, Botanica, Centru, Buiucani și Ciocana, Institutul Oncologic, Centrul Național de asistență medicală urgentă prespitalicească, Regia Autosalubritate etc.
ANSC – un filtru pentru prevenirea achizițiilor vicioase, dar insuficient ”ANSC poate fi considerat un ”filtru” în procesul de achiziție, având pârghii de stopare a unor achiziții vicioase și chiar ilegale”, consideră economista Diana Enachi. Experta subliniază, însă, că acest lucru nu este suficient, întrucât ANSC are mandat de a interveni doar în cazul unor pretenții sau contestații ale unor agenți economici. ”Respectiv, pentru reducerea abaterilor de la legislație de către autorități în procesul de achiziție, sunt necesare și alte pârghii de control și intervenție, cum ar fi controlul ex-post, sancționarea celor care au admis încălcări etc.”, subliniază experta IDIS Viitorul. Natalia Enache Preluarea textelor de pe pagina www.moldovacurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.moldovacurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă ComentariuȘtiri relevante: |
![]() Top demnitari cu probleme![]()
![]()
![]()
|